Anul acesta încep primele investiţii în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât, până l...
Consumul global de resurse şi materii prime s-a triplat în ultimii 50 de ani, consumul per capita depăşeşte de aproape două ori pragul...
România demonstrează că acţionează deficitar, în condiţiile în care contribuie şi susţine stabilirea unor obiective de mediu foarte amb...
Stocul spaţiilor industriale şi logistice din România a ajuns, la finalul anului trecut, la 6,45 milioane de metri pătraţi, mai mult de...
Cel mai bun program de ţară pe care îl are România este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, marţi, într-o co...
Legislaţia este un detaliu la care încă trebuie lucrat şi este nevoie de sprijinul Ministerului Mediului, astfel încât să avem toată in...
Crescătorii de animale vor primi sprijinul financiar de aproape 16 milioane de lei pentru serviciile prestate în anul 2022, informează...
Clienţii Companiei Naţionale Poşta Română şi cei ai Poştei Moldova care fac comenzi prin EMS (Express Mail Service) vor plăti tarife ma...
România a importat, în 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,26 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 20% (-566.000 t...