O aeronavă de mici dimensiuni a fost nevoită să aterizeze forţat pe un câmp din zona sensului giratoriu în localitatea Valea Ursului, d...
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas cr...
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin intermediul Societăţii Carfil SA, subsidiară a companiei naţionale Romarm...
Programul de măsuri aprobat joi de Guvern, prin memorandum, privind organizarea în regim de siguranţă şi securitate alimentară a export...
Creşterea economică este aşteptată să accelereze progresiv în 2024 şi 2025, şi ceva mai pronunţat decât s-a anticipat, în condiţiile te...
Personalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al structurilor subordonate va fi suplimentat cu 220 de inspectori anti...
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem...
Târgul Naţional Imobiliar - TNI se deschide vineri la Palatul Parlamentului, unde vor fi prezentate 120 de proiecte şi peste 100.000 de...
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, în privinţa majorărilor salariale cu 10% aprobate joi de Guvern, că atât se po...