Rolul aurului într-un portofoliu de investiţii în timpul incertitudinii economice şi al riscurilor geopolitice în creştere ar putea rev...
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat în primele nouă luni ale acestui an 7,265 miliarde euro, fiind mai mari c...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţă lansarea unui nou program de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii de reî...
Producţia de lapte a Uniunii Europene a rămas stabilă în 2021, la 161 milioane de tone, din care 96% a fost lapte de vacă, chiar dacă p...
Numărul insolvenţelor a crescut, în România, cu 10,7% în primele nouă luni ale anului 2022, faţă de perioada similară a anului trecut,...
Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pen...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început în scădere şedinţa de miercuri, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii...
Piaţa IT din România a depăşit valoarea de 9 miliarde de euro, iar în următorii doi ani ar putea ajunge la peste 12 miliarde de euro, p...
Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la păsări, în septembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, iar la...