Guvernul va adopta, în maximum o săptămână, strategia pentru resurse minerale neenergetice, un document programatic care stătea de mulţ...
Reducerea emisiilor de metan va aduce provocări majore la nivel naţional, iar pentru atenuarea acestora este nevoie de cooperare între...
Specialişti din Ministerul Mediului şi de la Garda de Mediu au discutat cu oameni de afaceri, în cadrul unei întâlniri, despre implemen...
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi TPF Inginerie SRL au semnat contractul, în valoare de 14,25 milioane de lei, fără TVA, pentr...
Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puţin 1.000 de euro, iar aproape o treime (32%) consideră că pragul...
Ucrainenii şi-au asumat să înceteze orice tip de dragaj şi au dat asigurări că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile n...
Anul acesta încep primele investiţii în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât, până l...
Consumul global de resurse şi materii prime s-a triplat în ultimii 50 de ani, consumul per capita depăşeşte de aproape două ori pragul...
România demonstrează că acţionează deficitar, în condiţiile în care contribuie şi susţine stabilirea unor obiective de mediu foarte amb...