Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni dimineaţă pe DN 7, la Milcoiu, informează Inspectoratul de Poliţie Ju...
Asociaţia Sută la Sută Românesc, prin platforma Tribuna Consumatorilor, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consum...
Loteria Română organizează duminică, 12 martie, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru care a suplimentat fondul de câştiguri c...
Un număr de 3.374 firme au fost dizolvate în prima lună a acestui an, cu 41,17% mai multe comparativ cu ianuarie 2022, conform datelor...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 5,5 miliarde de lei la capitalizare, 2,49%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor...
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 60,26 milioane tone în 2022, în ultimul...
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti (UMFCD) a transmis, duminică, faptul că susţine transferarea unora din s...
Felicitări tinerilor muzicieni din programul național “Tinere Talente” de la Fundația Regală Marg...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) alocă 7,1 milioane lei, fără TVA, pentru amenajare şi întreţinere de spaţii verzi, cont...