Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) se confruntă cu un deficit de medici, existând riscul ca din februarie să nu mai poată fi asigura...
Un număr de 1.764 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 9 -15 ianuarie, dintre care 1.405 cu Pfizer Omicron adaptat noi...
Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău va avea un laborator de medicină nucleară, în valoare de 3,3 milioane euro, fina...
Un număr de 276 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în primele nouă luni din 2022, cu 48 mai puţini f...
Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, a anunţat că şase din cele zece proiecte depuse de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medic...
Asociaţia Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală avertizează, în contextul situaţiei epidemiologice actuale, că sc...
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ''George Emil Palade'' din Târgu Mureş (UMFST), profesor doctor Leo...
Ministerul Sănătăţii anunţă că peste 500 milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi alocate pentru modern...
Peste 2.700 dintre pacienţii testaţi în cadrul programului de screening pentru depistarea hepatitelor virale au infecţia cu virusul hep...