Elefantul cel mare din cameră, cel puţin în economiile vestice, nu este recesiunea, ci datoria uriaşă la care s-a ajuns, susţine Valent...
Companiile care doresc să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), mai ales cele din domeniul IT, din sectorul energetic sau cele...
Dezvoltarea amplă a spaţiilor comerciale, dar şi apetitul crescut al românilor pentru cumpărături au încurajat noi companii din diverse...
Inflaţia a ajuns într-o zonă de platou şi de acum va urma declinul acesteia dacă politicile monetare şi bugetare vor fi corespunzătoare...
Este foarte important să întărim sistemul de control intern managerial şi auditul intern de la nivelul entităţilor locale, a declarat p...
Cursul de schimb nu este fix, dar prea multă depreciere strică, aşa cum s-ar putea şi prea multă apreciere să strice, în condiţiile în...
Doi tineri au fost răniţi şi transportaţi la spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ adânc de aproape trei m...
OMV Petrom a contribuit în 2022 la bugetul de stat al României cu circa 20 de miliarde de lei, aproape dublu faţă de 2021, şi a asigura...
Ponderea cea mai mare în portofoliul de investiţii directe este deţinută, în România, de producţie, cu 60% din total, urmată de constru...