Home | Promovare si parteneri | Oameni adevarati | Termeni si conditii | Contact
Star Press - Ziar electronic Constanta
Editia online nr. 3356
Joi, 29 octombrie 2020
09:06:19

Monitorizarea glicemiei prin inteparea degetelor ar putea deveni istorie. Google lucreaza la un plasture revolutionar - 18 Aug 2015

 
Echipa Google din domeniul stiintelor vietii a anuntat un parteneriat cu firma de monitorizare a nivelului zaharului din sange DexCom pentru dezvoltarea de senzori mai mici si mai ieftini care sa faca din inteparea degetelor un fapt de domeniul trecutului, scrie cnbc.com.

 "Ne-am angajat sa dezvoltam noi tehnologii care vor contribui la trecerea ingrijirii sanatatii de la stadiul reactiv la cel proactiv", a spus intr-o declaratie Andrew Conrad, seful echipei din domeniul stiintelor vietii de la Google. "Aceasta colaborare este un alt pas spre extinderea optiunilor de monitorizare, pentru ca persoanele diabetice sa isi ingrijeasca sanatatea intr-un mod proactiv', a adaugat sursa citata.

Conform acordului, produsele initiale vor utiliza in principal experienta DexCom din domeniul tehnologiei senzorilor.

Google va adauga valoare acestor produse prin intermediul cunostintelor sale din domeniul electronicii miniaturizate si al datelor in timp real, avand drept obiectiv crearea unui dispozitiv nu mai mare decat un bandaj obisnuit.

Companiile nu au anuntat cand ar putea fi disponibil produsul, dar au precizat ca DexCom va pastra toate vanzarile si drepturile de distributie pentru monitor, precum si alte modalitati de plata si redevente.

Gigantul tehnologic si-a facut debutul de mai mult timp in sectorul stiintelor medicale, aminteste cnbc.com. La inceputul acestei saptamani, CEO-ul Larry Page a subliniat ca multe dintre produsele si initiativele companiei sunt din domeniul sanatatii. Printre acestea se numara lentilele de contact capabile sa masoare nivelul de glucoza, proiect in curs de dezvoltare in parteneriat cu producatorul elvetian de medicamente Novartis.

Succesul noului demers stiintific ar putea produce agitatie pe piata aparatelor de control al concentratiei zaharului din sange, care s-ar putea cifra la peste 12 miliarde de dolari pana in 2017, potrivit unui studiu al GlobalData citat de Reuters.

Sursa: Agerpres



Da mai departe: