Home | Promovare si parteneri | Oameni adevarati | Termeni si conditii | Contact
Star Press - Ziar electronic Constanta
Editia online nr. 3314
Vineri, 18 septembrie 2020
13:10:32

Fructele de merisor contribuie la combaterea unui anumit tip de cancer - 21 Aug 2015

 
Fructele de merisor ar putea deveni o arma de lupta eficienta impotriva cancerului de colon, deoarece contribuie la diminuarea tumorilor canceroase de la nivelul intestinului, afirma autorii unui studiu realizat recent in Statele Unite ale Americii, informeaza dailymail.co.uk.

Cercetatorii americani au produs trei tipuri de extract-pudra de merisor - una din fructe integrale, una continand doar substantele chimice active din merisor, care se numesc polifenoli, si una ce include doar ceilalti compusi din fructul de merisor, fara polifenoli.

Cele trei tipuri de extract, echivalente cu o lingura de merisoare pe zi, au fost incluse in alimentatia zilnica a soarecilor care sufereau de cancer de colon.

Dupa 20 de saptamani, soarecii din primul grup mai aveau doar jumatate din numarul de tumori identificate. De asemenea, extractul de merisor a determinat o reducere a markerilor specifici inflamatiilor.

Cercetatorii americani spun ca unele dintre aceste beneficii pentru sanatate ar putea sa nu fie generate de sucul de merisor, deoarece acest lichid nu contine anumite substante care se gasesc in coaja fructului. Oamenii de stiinta spera sa identifice in lunile viitoare compusii care sunt responsabili cu stimularea acestor proprietati anticancer.

Mai multe studii anterioare au aratat faptul ca anumite substante obtinute din extractul de merisor sunt capabile sa distruga, selectiv, tumorile de cancer de colon in testele realizate in laborator.

Studiul a fost coordonat de Catherine Neto, profesor la University of Massachusetts din orasul american Darthmouth. Concluziile cercetarii vor fi prezentate la cea de-a 250-a editie a evenimentului National Meeting and Exposition organizat de American Chemical Society.

Sursa: Mediafax



Da mai departe: